Instalaţiile de telecomunicaţii aferente clădirilor civile sau industriale sunt acele instalaţii electrice de curenţi slabi, care asigură transmiterea datelor, a informaţiilor sau comunicarea prin intermediul unor echipamente adecvate, în interiorul unei clădiri civile sau industriale, şi respectiv comunicarea între echipamentele din interiorul clădirii şi altele aflate în exteriorul acesteia, aflate la nivel local, judeţean, naţional sau internaţional.

Firma noastră se ocupă în general cu acele instalaţii de telecomunicaţii aferente clădirilor civile sau industriale şi cele aflate în incintele exterioare ale acestora.

Instalaţiile sau reţelele de telecomunicaţii pot fi în general de mai multe tipuri, şi anume instalaţii sau reţele de telefonie, fixă sau mobilă (referitor la tipul de terminale utilizate şi mobilitatea acestora faţă de reţea), reţele de calculatoare care interconectează în cadrul lor calculatoarele aflate în cadrul obiectivului, instalaţii sau reţele de televiziune prin cablu, reţele de internet, instalaţii de tip interfon.

Instalaţiile sau reţelele de telefonie, fixă sau mobilă sunt acele reţele care asigură comunicarea între utilizatorii reţelei, prin intermediul terminalelor utilizate, permiţând şi accesul în alte reţele prin intermediul centralei de telefonie. Reţelele de telefonie se compun în general din centrala telefonică, terminale şi conectica aferentă, în cazul reţelelor fixe; în cazul reţelelor mobile comunicarea realizându-se prin unde radio. Reţelele de calculatoare pot fi realizate în mai multe variante constructive, în general acestea compunându-se din panoul (rack) de comunicaţie, conectica aferentă şi terminale (calculatoare, imprimante, sau alte periferice...).

Instalaţiile sau reţele de televiziune prin cablu, sunt acele reţele care asigură transmiterea şi distribuirea semnalui audio/video la toţi utilizatorii reţelei, prin intermediul conecticii, şi a distribuitoarelor de semnal audio/tv. Acest semnal audio/tv provine în general de la furnizorii de servicii de televiziune prin cablu.

Reţelele de internet sunt acele reţele care prin intermediul conecticii şi a unor dispozitive de tip modem utilizate permit accesul utilizatorilor în reţelele de internet internaţionale.

Instalaţii de tip interfon pot fi de două categorii, şi anume de tip audio sau de tip audio/video. Aceste instalaţii sunt caracteristice acelor obiective unde există o distanţă semnificativă între punctul de intrare în obiectiv şi punctul de recepţie al locatarului obiectivului respectiv. Aceste instalaţii se compun din centrala de interfon propiu-zisă, din terminale, dispozitive de comandă şi acţionare de la distanţă, respectiv conectica aferentă.

Alăturat se regăsesc lucrările de referinţă ale firmei noastre, pentru domeniul de activitate instalaţii de telecomunicaţii pentru clădiri civile şi industriale.


  1. SC TRUST EURO THERM SRL – str. Traian Vuia, nr. 126, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj
    - lucrări de cablaj structurat (reţea voce-date);
  2. SC AMBERGER WERKZEUGBAU CLUJ SRL
    - lucrari de cablaj structurat (retea voce-date),
    - instalare centrala telefonica;
  3. SC BDM SA – REPREZENTANTA VOLVO, loc. FLORESTI, jud. CLUJ
    - lucrari de cablaj structurat (retea voce-date),
    - instalare centrala telefonica;
  4. SNGN ROMGAZ SA – COMPLEX LOGISTIC STTM MEDIAS
    - lucrari de cablaj structurat (retea voce-date);
  5. SC EUROCONTACT SERV IMPEX CLUJ-NAPOCA – HOTEL AKANTUS
    - lucrari de cablaj structurat (retea voce-date),
    - instalare centrala telefonica;
  6. SC AUTOWORLD SRL – REPREZENTANTA AUDI CLUJ-NAPOCA
    - lucrari de cablaj structurat (retea voce-date) pentru;
  7. SC AMBIENT SRL BAIA MARE
    - lucrari de cablaj structurat (retea voce-date);
  8. SC HERCE IMOBILIARE SRL CLUJ-NAPOCA - COMPLEX REZIDENTIAL VIVA CITY (LANGA IULIUS MALL)
    - lucrari de video-interfonie;
  9. SC POWER BELT SRL
    - lucrari de cablaj structurat (retea voce-date),
    - instalare centrala telefonica;
  10. SC MODERN BAU SRL – CAMIN STUDENTESC HASDEU, UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE IULIU HATIEGANU CLUJ-NAPOCA
    - lucrari de cablaj structurat (retea voce-date);
  11. COMPLEX COMERCIAL “MARAMURESUL“ BAIA MARE
    - lucrari de cablaj structurat (retea voce-date);
  12. SC RULMENTI SUEDIA SRL
    - lucrari de cablaj structurat (retea voce-date),
    - instalare centrala telefonica;
  13. SC MHS TRUCK&BUS CLUJ SRL – REPREZENTANTA MAN, loc. GILAU, jud. CLUJ
    - lucrari de cablaj structurat (retea voce-date).